Pe Medeea o recomand din cel puţin două puncte de vedere. Pe de o parte, mie îmi apare evidentă tensiunea lirică ce stă în spatele scrisului; suferinţa care marchează tonul grav sau uşor auto-ironic e înainte de toate de o autenticitate frapantă (iar nu confecţionată sau provocată artificial, ca în cazul mai vârstnicilor ei colegi douămiişti). Pe de altă parte, faptul că poemul se deschide spre viziuni de dincolo de el (şi poate de dincolo de lume) mă face să cred în substanţialitatea unei literaturi care dă seama de o parte nebănuită a unei lumi de dincolo. Metafizica subtilă pe care o regăsesc în aceste poeme, ca şi tehnicitatea de cristal a discursului, cred să o recomande pe Medeea drept vocea poetică ce a fost aşteptată în ultimul timp (şi care nu a mai putut fi identificată, din păcate, în Aida Hancer, Cătălina Cadinoiu sau Vlad Moldovan). Poate nu atât sensibilitatea sau fragilitatea tonului, cât adâncimea, tridimensionalitatea, profunzimea imaginilor, dar şi traumatica descoperire a morţii.
(Luigi Bambulea)
citeste tot

Libellés : pauza de poezie