"Zina, I'm thinking of you, with nostalgic affection."
SKETCHE
[ medeea nu este decît medeea şi nimeni altcineva.
dacă o întîlniţi într-o dimineaţă în drumul vostru spre bus sau spre kiosc,
opriţi-vă, oferiţi-i o ţigară şi faceţi o reverenţă. ]
Dacă nu mă mişc Nu mai simt nimic Nu-mi mai pun întrebări Ştiu doar că minutele trec De 50 de mii ori 50 de mii de ori mai greu Nu mai trec deloc Cea mai bună poziţie e Cînd nu mai văd deloc lumina Cînd toate lucrurile şi obiectele sunt absorbite Ele nu mă ating trec doar sub forma minutelor Cea mai bună poziţie e Atunci cînd totul amorţeşte în jurul meu Totul se transformă În linişte
Dacă nu mă mişc Ura mi se şterge ca o frunză umedă luată pe pantof mi se desface firişoare nu le examinez nu le privesc toate lucrurile lumii se descompun o data cu mine
dacă nu mă mişc iubirea rămîne acolo ca nişte chei blocate în uşă
în camera goală e doar un suflu cald care se ridică din trup ca un chip frumos de mort
II
nu ştiu cum am ajuns pînă acasă nu ştiu care era diferenţa între buzele tale şi vocea ta cum ziua aceasta frumoasă s-a transformat într-un naufragiu. Nu ştiu de ce te văd Ca pe un peisaj aflat la mare depărtare Nu îţi disting bine chipul Nici cuvintele tale doar tăcerea ta distantă şi rece Tot ce ne înconjoară este O noapte cu braţe strălucitoare şi amorfe.
Nu ştiu cum am strîns vesela Cum am aranjat în plase fiecare obiect Totul se întîmplase ca şi cum erai mort Cum goleam spaţiul înadins Fiecare gest îl făceam precis ca pe un copil pe care îl îngrop după toate acestea rămîn doar eu agăţată în tăcere o femeie în doliu strîngînd în palme durerea.
Toate neputinţele toate Tristeţile şi slăbiciunile toate Ca un suflet bătrîn care te caută.
III
Nimeni nu ne-a văzut astăzi Cu degetele tremurînde cu palmele depărtate Cu trupurile încovoiate cu pielea roasă de O dragoste frugală.
În fiecare dimineaţă Întunericul trece peste noi Ca un cîntec trist de dragoste
IV
Cel putin e soare afară Cel putin sufletul meu e mai bun E viaţa sub această mare tristeţe Cel putin umblu cu tine de mînă În marea ta absenţă
Totul e dragoste sub aceste frici Teama de a te prăbuşi Teama de a te afla cu faţa în cel mai mare rău Răul pe care ţi-l contruieşti zilnic Nu pierzi nicio clipă să-l periezi să-l întreţii El e singurul care ţine legată această căldură
V
Deja mi s-a creat dependenţa Aceeaşi cu privitul în oglindă Nu ştiu cum să te apropii mai mult Nu ştiu cum pot zdrobi această poruncă Iubeşte-mă mai mult Iubeşte-mă mai mult decît pe aproapele tău
Fac totul invers Fac totul pentru răul cel mare Doar atunci e bine Doar atunci frica mi se face iubire Şi din ea beau în fiecare dimineaţă
VI
Mă ascund Sau nu mă mişc Ca să nu-mi aduc aminte de tine Mă închid în casă Mă fac cel mai urît om Las dependenţa să crească în mine ca un mucegai
Şi ce dacă Nu mă pot abţine Aşa pot să fiu curajoasă Aşa pot să găsesc un sens Cînd timpul a luat chipul inimii; Doar noaptea mă îndoiesc de puterea mea Cînd în minte ni se formează Totala singurătate abandonul şi moartea.
VII
Aş putea continua la nesfîrşit Aş putea slăvi această slăbiciune Începe să-mi fie mai bine dacă recunoasc Începe să-mi placă să mă mişc cu această tăietura pe trup Alerg dansez mă bucur toată durerea se împrăştie în carne Îmi place din ce în ce mai mult absenţa ta Mă fardez îmi aleg hainele aurii mă pregătesc pentru ce e mai greu Rămîn aceeaşi mă iubesc din ce în ce mai mult Mă repet mă distrug nu las semne Puterea mă umflă desigur Acum sunt cea mai frumoasă femeie