Vă arăt asta şi un mp 3, un poem, mie mi-a plăcut muzica.

LECHY ELBERNON sunt actriţă, ştiţi. Joc despre teatru. Teatrul. Nu ştiţi ce este?
MARTHE Nu.
LECHY ELBERNON Este scena şi sala. Totul fiind închis, oamenii vin aici seara, şi sunt aşezaţi unul în spatele celuilalt, privind.
MARTHE Ce? Ce privesc dacă totul este închis?
LECHY ELBERNON Ei privesc cortina şi scena. Şi ceea ce se află în spatele ei cînd aceasta este ridicată. Şi se întîmplă ceva pe scenă ca şi cum ar fi adevărat.
MARTHE Pentru că nu e adevărat! Asemenea viselor pe care le avem cînd dormim.
LECHY ELBERNON De asta vin seara la teatru.
THOMAS POLLOCK NAGEOIRE Are dreptate. Şi dacă ar fi adevărat cu ce ar schimba asta?
LECHY ELBERNON Eu îi privesc şi sala nu este decît carne vie şi îmbrăcată. Ei umplu sala precum nişte muşte, pînă la tavan. Şi văd aceste sute de chipuri albe. Omul se plictiseşte şi ignoranţa îi este atîrnată încă din naştere. Fără a şti cum începe sau cum se fîrşeşte, de aceea vin la teatru. Şi se priveşte pe el însuşi, cu mîinile puse pe genunchi. Şi plînge şi rîde şi nu are chef să plece. Îi privesc, şi ştiu că aici este casierul care ştie că mîine. vom verifica cărţile, şi mama adulteră al cărei copil tocmai s-a îmbolnăvit. Şi acela care vine să fure pentru prima oară, şi acela care nu a făcut nimic toată ziua.
Şi ei privesc şi ascultă de parcă ar dormi.
MARTHE Ochiul este făcut pentru a vedea şi urechea pentru a auzi adevărul.
LECHY ELBERNON Ce este adevărul? Anume că ea nu are şaptesprezece plicuri precum cepele? Cine vede lucrurile aşa cum sunt ele? Ochiul cu certitudine vede iar urechea aude. Doar spiritul cunoaşte. De aceea omul vrea să vadă ochi şi să cunoască urechi. Asta poartă în spirit şi scoate la iveală. Astfel mă arăt pe scenă.
MARTHE Nu vă e ruşine?
LECHY ELBERNON Nu mi-e ruşine! Dar mă arăt şi sunt toată a tuturor. Ei mă ascultă şi gîndesc ceea ce spun. Ei mă privesc şi intru în sfuletul lor ca-ntr-o casă goală. Eu sunt cea care le joacă pe femei: tînăra fată şi soţia virtuoasă care are o venă albastră pe tîmplă şi curtezana înşelată. Şi cînd ţip, aud toată sala gemînd.


Paul Claudel, l'Échange (1ère version), Mercure de France.

Libellés : lechy elbernon, paul claudel